Decizia privind programul teraselor sezoniere din Centrul Istoric

Decizia privind programul teraselor sezoniere din Centrul Istoric
Publicat: 26/02/2013, 10:03
Actualizat: 14/02/2019, 03:32

Proiectul privind funcționarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric, care cuprinde regulile în cazul activităților de alimentație publică care se desfășoară între 15 martie și 15 noiembrie, nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat în Consiliul General al Municipiului București.

Proiectul a fost votat de 16 consilieri generali, membri ai PDL și PPDD, în timp ce alți 23 dintre cei prezenți în sală la ședința Consiliului General al Municipiului București, membri ai USL, s-au abținut.

Proiectul pentru funcționarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric cuprinde regulile privind activitățile de alimentație publică ce se desfășoară între 15 martie și 15 noiembrie și stabilește ca terasele din această zonă să funcționeze până la ora 4.00.

„Agenții economici care dețin terase amplasate în Centrul Istoric București în perimetrul delimitat de Bulevardul Regina Elisabeta la nord, Bulevardul I.C. Brătianu la est, Splaiul Independenței la sud și Calea Victoriei la vest, au obligația ca, la orele 4.00, mobilierul să fie strâns în scopul asigurării condițiilor necesare efectuării serviciilor de salubrizare”, se arată în regulamentul supus aprobării în ședința de luni a CGMB.

Lansat în dezbatere publică în luna ianuarie, proiectul pentru aprobarea „Regulamentului privind organizarea și funcționarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric București” propunea inițial ca terasele sezoniere din Centrul Istoric să funcționeze, între 15 martie și 15 noiembrie, doar până la ora 22.00, excepție de la această regulă făcând terasele din perimetrul delimitat de străzile Lipscani, Bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independenței și Calea Victoriei, care ar fi putut funcționa până la ora 24.00 în timpul săptămânii și în weekend până la ora 1.00.

Ulterior, în urma opiniilor expuse de reprezentanții societății civile, cât și de cetățenii Capitalei care au transmis propuneri asupra actului normativ, pe perioada în care proiectul s-a aflat în dezbatere publică, regulamentul a fost schimbat, și de comun acord cu patronii teraselor sezoniere s-a stabilit că, începând cu ora 4.00 dimineața, aceștia să elibereze domeniul public de mobilier, pentru a putea fi făcută salubrizarea străzilor.

În 2 februarie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat cu membrii Asociației Comercianților din Centrul Istoric despre programul de funcționare a teraselor sezoniere, dar și despre posibilitatea ca acestea să aibă cromatică uniformă și mobilier adecvat specificului zonei.

Primarul Sorin Oprescu a spus atunci că dorește ca Centrul Istoric să arate ca orice zonă turistică și de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate.

Regulamentul mai prevede ca spectacolele live organizate pe terasele sezoniere să se termine la ora 22.00, fiind interzisă organizarea evenimentelor festive private, printre care și nunți sau botezuri.

Regulamentul stabilește că vor constitui contravenții amplasarea pe terase a altor elemente de amenajare decât cele avizate, depășirea orarului de funcționare, organizarea evenimentelor festive private, folosirea sistemelor de amplificare pentru difuzarea de muzică, servirea preparatelor „în veselă de plastic”, montarea aparaturii electronice de tip TV, plasmă, LCD, LED, video proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrică a acestora.

În privința mobilierului folosit la ameanjarea terasei, potrivit proiectului de regulament, se vor putea folosi „numai seturi identice de tipuri de mobilier, evitând-se culorile stridente”. Documentul prevede și că este interzisă utilizarea mobilierului de terasă pliant și a celui din material plastic, cromatica umbrelelor urmând să fie încadrată în paleta „alb-beige”.

Delimitarea teraselor va fi făcută cu aranjamente florale verzi, „pe care agenții economici se obligă să le întrețină”, fiind interzisă utilizarea jardinierelor din plastic și a plantelor decorative artificiale. De asemenea, în proiect se arată că este interzisă construirea platformelor și amplasarea cortinelor de protecție împotriva vântului și a ploii sau a covoarelor din materiale plastice.

De asemenea, proiectul prevede și că va fi interzisă prepararea în aer liber a oricăror produse alimentare, „cu excepția standurilor amenajate cu ocazia unor evenimente de scurtă durată culturale, târguri sau expoziții ce includ demonstrații culinare”.

Cei care încalcă aceste prevederi ar urma să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, se mai arată în proiect.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generație
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță va fi incinerat! Iulian Vrabete, detalii despre ultima conversație cu artistul
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar...